„ALCHIMIA SAU PERIOADA IPOTETICĂ A ISTORIEI METALELOR” (I)

„INFLUENȚA FORȚEI CENTRIFUGE ASUPRA SOLIDIFICĂRII CU ZONĂ BIFAZICĂ A ALIAJELOR ANTIFRICȚIUNE Cu-Pb ȘI Cu-Pb-Sn”.

METALELE ÎN CREAȚIA UNOR MARI SCRIITORI

METALELE ÎN CREAȚIA UNOR MARI SCRIITORI

  Din: „REVISTA DE TURNĂTORIE Nr. 1-2/2013

Ing. Duță Vasile

Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri, odată cu descoperirea, prelucrarea și utilizarea metalelor de către om, s-a dezvoltat și o bogată mitologie bazată pe acestea. Odată cu dezvoltarea civilizației umane, au apărut  diverse mituri legate de metale, de alte culte și credințe religioase precum: cultul soarelui, al fecundității, al grâului sau al vinului. Cunoscutul profesor de la Collége de France din secolul al XIX-lea J.P. Rossignol  în remarcabilul eseu: „Les métaux dans l’antiquité” (Metalele în antichitate”) scria: „una din primele lecții de înțelepciune și de bună filozofie pe care ne-o dau cele mai vechi tradiții, se asociază în fapt divinității originilor misterioase, ca și marilor descoperiri care sunt baza vieții sociale: creația omului,  dezvoltarea limbajului, descoperirea metalelor, a grâului și a viței de vie.”[1] Existența unei bogate mitologii bazate pe metale, a unui zeu important din Olimp,  cel al metalurgiei, Hefaistos  la vechii greci, sau Vulcan la romani, ne face să cunoaștem mai bine istoria descoperirii și prelucrării metalelor. Acestea au dat în preistorie denumirea unor perioade sau epoci de dezvoltare ale civilizației umane: chalcolitică (a cuprului), a bronzului și a fierului.  În lumea antică erau cunoscute 7 metale: aurul, argintul, cuprul, cositorul (staniul), plumbul, fierul și mercurul (argintul viu). Cu excepția mercurului toate celelalte metale au fost menționate în Biblie (Sfânta Scriptură). Privind Sfânta Scriptură cu ochiul specialistului în Știința și Ingineria Materialelor, prin „lentile metalurgice”, dr. ing. Strul Moisa ne arată semnificația numelui și descendenței primului metalurg biblic, părintele celor care prelucrau metalele Tubalcain astfel: „De altfel, interpretarea  în ebraica modernă este: tubal= meseriaș, cain= meșter forjor, sau specialist în prelucrarea metalelor. Acest Tubalcain (cca. 3000 î. Hr.) este unul dintre descendenții lui Cain, fiind a noua generație după Adam și Eva, cu două generații înainte de Noe.” [2]

Având  puternice baze: mitologică și biblică, noțiunile de metal și metalurgist, adică acel care obține și prelucrează metalul, nu au trecut neobservate  unor spirite cu un ridicat simț artistic.

Unul dintre acestea a fost Wiliam Shakespeare (1564-1616).  Shakespeare a fost un poet și dramaturg englez, considerat ca fiind cel mai mare scriitor de limbă engleză și poetul național al Angliei, sau „Bardul de pe Avon”. A scris 38 de piese de teatru și 154 de sonete. A fost tradus în toate limbile vii ale pământului, despre el și opera sa s-au scris mii de pagini, lucrări de critică literară și dramatică, eseuri sau articole în marile enciclopedii ale lumii. Printre cei care au cercetat viața și opera lui Shakespeare, a fost și un savant metalurg Sir Robert Abbott Hadfield, cunoscut ca părintele oțelurilor manganoase. [3] Acesta a continuat o frumoasă tradiție a savanților metalurgi din secolul al XIX-lea de 

a fi nu numai oameni de știință ci și oameni de cultură. Două exemple sunt edificatoare în acest sens. Apariția unor lucrări precum: „Botanica Bibliei” sau „Geologia Scripturii” au sugerat lui James Napier, un cunoscut chimist și metalurgist  scoțian (1834-1908), necesitatea existenței unei „Chimii a Bibliei”. Sintetizând referințele biblice referitoare la produsele chimice J. Napier scria: „Pentru a încerca o lucrare de acest fel, m-am gândit că ar fi necesară pentru a trata întregul subiect inductiv, iar în acest scop, am colectat toate numele de articole prezentate în Scriptură, care sunt cunoscute ca produse ale artelor chimice, dar lista a fost extinsă astfel încât să mă determine să renunț la experiment. Am găsit că cel mai mare număr de referințe se referă la metale.” [4] În lucrarea citată Napier a prezentat modul cum sunt reflectate metalele în Biblie.

Poemul „Ferrum” compus de părinitele iezuit francez Xavier de la Sante în 1717, un elogiu adus fierului, element chimic indispensabil civilizației umane, a fost tradus din latină în franceză în 1906 de către profesorul Floris Osmond, unul din pionierii analizei metalografice. În poemul „Ferrum” apare și o frumoasă legendă a metalurgiei. [3,5]

În cadrul cercetărilor sale referitoare la William Shakespeare, Robert Hadfield a pornit de la considerentul apropierii geografice a localității de naștere a lui Shakespeare Statford on Avon de Birmingham, cunoscut centru metalurgic și universitar. Cu intuiția și perseverența omului de știință, Hadfield a dorit să cerceteze dacă există o legătură între Shakespeare și metalurgie. S-a deplasat în Statford vizitând „ Shakespeare Memorial Library” („Biblioteca Memorială Shakespeare”) condusă de Ernest Lodge, fratele fizicianului Sir Oliver Lodge, un cunoscut specialist în telegrafia fără fir, coleg cu Hadfield în Royal Society. Ernest Lodge i- a permis lui Hadfield efecuarea de cercetări în bibliotecă. Corespondența cu un specialist în viața și opera lui Shakespeare Sir Sidney Lee, a făcut să găsească o interesantă referință în persoana lui Thomas Russell, prieten al lui Shakespeare și legatar al testamentului. Russell a primit prin testament de la Shakespeare 5 £ și a fost numit supraveghetor al îndeplinirii cerințelor succesorale. Thomas Russell a fost cunoscut ca un metalurgist cu o bună reputație, autor de brevete pentru noi procedee de extragere a cuprului din diverse tipuri de minereu, mai ales a piritelor din Anglia și Irlanda, brevete obținute în 1609, 1610, și 1614. Se mai subliniază faptul că încă din 1608 Sir Francis Bacon (1561-1626), filozof, jurist, om de știință și om de stat englez, a dorit să-l cunoască pe Russell datorită notorietății sale. Bacon a fost un cunoscut adept al empirismului (cunoașterea prin intermediul simțurilor) și al metodei științifice bazate pe: observare sistematică, măsurare și experiment. Bacon a confirmat că Shakespeare s-a întâlnit cu Russell la Drayton, fiind interesat de afacerile prietenului său. Hadfield presupune că cei doi au discutat și subiectele metalurgice ale timpului. O altă dovadă a legăturii lui Shakespeare cu metalurgia o constituie un document aflat la muzeul „The Shakespeare Birthplace Trust”. Documentul este un act de vânzare cumpărare a două locuințe din Henley Street, în 1575, de către Wiliam Wedgewood croitor din Stratford, de la Edward Willes din Kyngstrton, pentru 44 £. Casele au fost una închiriată de Richard Horneby fierar, iar a doua a fost locuită de proprietarul Wedgewood croitor. Unul din martorii tranzacției a fost și John Shakespeare tatăl poetului și dramaturgului, negustor de mănuși și consilier municipal din Stratford. Este de presupus că în copilărie Shakespeare a vizitat adeseori fierăria lui Horneby. Sunt citate de către Hadfield în acest sens fragmentele din piesa  „Regele Ioan” actul IV, scena 2 astfel:

„Am văzut în fierărie pe faur cu ciocanul său, în consecință,

Urmează fierul pe nicovală cum se răcește

Cu gura deschisă află noutățile unui croitor

Care cu foarfecele și măsura în mână,

Cu papuci, agil în graba sa,

I-a pus invers în picioare.”

Hadfield comentează aceste fragmente astfel: „trimiterile la noțiunile de «fierar» și «croitor» sunt pertinente. Cât de viu este adus în fața noastră acest musculos fierar, înghițind flecărelile croitorului. Mai mult decât atât, un prieten al meu spune că acest caz dovedește în mod izbitor faptul că omul care a rostit aceste cuvinte nu a fost Bacon sau alt individ, ci William Shakespeare însuși” [5] În acest sens este și citatul din „Henric al VI-lea” actul V, scena 1: „Aici este acum fierarul care potcovește și face brăzdar de plug din fier.” După cum scria Hadfield, în lucrarea citată, referințele la metale în piesele lui Shakespeare sunt: la fier de 48 de ori, la oțel de 64 ori, la aur de 121 ori, la argint de 54 ori. Mai există o multitudine de citate referitoare la foc, la cărbuni și metale neferoase. Marele Will cunoștea și procesul de turnare a metalelor. În piesa „Henric al VIII-lea” actul III, scena 2 scrie: „Acum eu mă simt ca metalul turnat grosier” (ceea ce astăzi numim structură brută de turnare). [6]

Interesant este un alt exemplu citat din „Shakespeare metalurgist feros și neferos” din „Othello” actul V scena 2: „frige-mă în sulf, spală-mă în somn spre abisurile de foc lichid” [5] este după părerea lui Hadfield o aluzie la furnale, sau alte agregate metalurgice care utilizează puterea calorică.

Despre alchimiști Shakespeare scrie în piesa „Timon din Athena” actul V,   scena I: „Tu ești un alchimist care face aur din ei” [8] Din rațiunile create de spațiul limitat al unui articol, nu am citat decât câteva fragmente referitoare la metale din opera poetică și dramaturgia lui Shakespeare.

Sir Robert Hadfield spunea, în semn de omagiu, că William Shakespeare ar putut fi un membru de onoare al: „Iron and Steel Institute” sau „Institute of Metals”, prestigioase organizații științifice engleze al căror membru era el însuși.

Trecând în secolul al XX-lea ne vom opri la Mircea Eliade (1907-1986). Acesta a fost un apreciat istoric al religiilor, scriitor, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago, la catedra de istoria religiilor, autor al peste 30 de volume științifice, opere literare sau eseuri filozofice. Existența încă din preistoria civilizației umane a unei întregi mitologii legate de metale, ne conduce imediat la eruditul istoric al credințelor și ideilor religioase. Studiind lucrările științifice ale lui Eliade,  vom observa o complexă tratare a mitologiei bazată pe metale, precum și o atentă analiză a alchimiei, adică  perioadele empirice și ipotetice ale istoriei metalelor. Pornind de la foc, ca element primordial al obținerii și prelucrării metalelor Eliade scria în tratatul său „Istoria credințelor și ideilor religioase”: „Mitologia lui Hefaistos concentrează izvorul unei forţe magice asemănătoare «secretelor meseriei» metalurgiştilor, fierarilor, meşteşugarilor, pe scurt, a desăvârşirii tehnologice şi artizanale. Dar toate tehnicile îşi au izvorul şi sprijinul în «stăpânirea focului», prestigiu împărtăşit de şamani şi magicieni, înainte de a deveni «secretul» olarilor, metalurgiştilor şi fierarilor. Nu se cunosc «originile» lui Hefaistos…. Structura sa arhaică este evidentă. Mai mult decât un zeu al focului, el a trebuit să fie un zeu patron al muncilor, care presupuneau «stăpânirea focului», altfel spus, o formă specifică şi mai rară, de magie.” [9]

Despre numeroasele zeități metalurgice din mitologia greco-romană Eliade scria : „Pe de altă parte, putem recunoaşte pe «orfici» drept succesorii grupurilor iniţiatice care, în epoca arhaică, îndeplineau diverse funcţii sub numele de cabiri, telchini, cureţi, corybanți, dactyli, grupuri ai căror membri păstrau cu gelozie anumite «secrete ale meseriei» (ei erau metalurgi şi fierari, dar şi vindecători, ghicitori, maeştri de iniţiere etc.).” [10]

Eliade analizează metalele și într-o lucrare specifică  apărută la Paris în 1956 la prestigioasa editură „Flammarion” sub titlul „Forgerons et alchimistes” având și o a doua ediție corectată și completată de autor în 1977, la aceiași editură. În limba română sub titlul „Făurari și alchimiști”  cartea a apărut în două ediții 1996 și 2008 la editura „Humanitas” într-o excelentă traducere a poeților Cezar și Maria Ivănescu. 

„Făurari și alchimiști” este o lucrare de bază a lui Eliade, din punctul de vedere al: „raporturilor omului arhaic cu substanțele minerale și, îndeosebi, comportamentul ritual de minier, metalurgist și făurar” [11] Vom întâlni în această lucrare idea că metalele cresc ca niște embrioni în interiorul pământului, a minei. Este o percepție foarte veche în care  „mina și metalurgia ne orientează spre concepțiile specifice legate de Glia- Mamă, de sexualizarea lumii minerale și a uneltelor.” Concepția arhaică că metalele cresc în mine este exemplificată de Eliade prin trimiterea la un metalurgist spaniol din secolul al XVII-lea, părintele romano-catolic Alvaro Alonso Barba (1561-1653) care a trăit mulți ani în localitatea minieră Potosi, astăzi în Bolivia . În lucrarea sa „Arte de los metales” apărută la Madrid în 1640, Barba afirma că metalele cresc în mine. „ Se pare că Autorul Naturii printr-o înțelepciune supremă, a dorit să închidă metalele în profunde și obscure caverne, însă în duritatea aproape impenetrabilă a rocilor, pentru a pune un obstacol avidității omului.” „Insula Elba aproape de coastele Toscanei este foarte abundentă în fier. S-au exploatat aceste mine în profunzime cât s-a putut. Apoi s-au  astupat cu resturi din înălțimile vecine. Peste 10 sau 15 ani, aceleași mine au fost la fel de abundente ca și prima dată.” [12] Eliade amintește credința medievală, dezvoltată pe larg de alchimiști, că mineralele se nasc ca urmare a unirii a două principii sulful și mercurul. Sulfului i se atribuie un comportament masculin, iar mercurul genul feminin.  Metalele se creează în filoane, orientate după punctele cardinale și ramificate asemenea ramurilor de copac. Astrele călăuzesc metalele astfel: soarele simbolizează creșterea aurului, argintul este influențat de poziția lunii, mercurul de planeta Mercur, nașterea minereurilor de cupru de planeta Venus, minereul de fier este sub planeta Marte, plumbul de planeta Saturn, iar staniul de planeta Jupiter. În fig. 2 sunt prezentate cele 7 metale așa cum au fost simbolizate în lucrarea lui Glauber: „Treatise of The Signature of Salts; Metals and Plants„ publicată în 1658, lucrare citată de Robert Hastings [5] Tot de astre este legată și „Legenda Metalurgiei” (fig.3).  

Zeița din Steaua Polară s-a îndrăgostit de doi păstori, frații Siderit și Sider. Deoarece dragostea i-a fost refuzată consecutiv de acești muritori, zeița s-a răzbunat transformându-i pe unul în stană de piatră și pe altul în fier. [5] De aici provine și numele de siderurgie ce desemnează ramura metalurgiei care studiază fierul și aliajele sale în ansamblu: proprietăți fizico-chimice, extragere din minereu, elaborarea și prelucrarea acestora. Noblețea aurului este dovada deplinei sale maturități față de celelalte metale care sunt „crude ” sau „necoapte”.

Mineralele  sunt dirijate către cuptoare considerate sacre,  este locul unde își desăvârșesc gestația. Oamenii care au adus minereul la cuptor trebuie să se purifice. Apoi pot aprinde focul în cuptor cu lemn de esență tare, despicat  în butuci decojiți. Butucii decojiți au simpatii magice cu „embrionii” adică cu minereul din cuptor. Procesul de topire este un element de creație care necesită „uniunea prealabilă dintre elementele mascul și femelă”.  Făurarii, șamanii și olarii adică acei care folosesc focul sunt considerați frați. Făurarul este fratele mai mare, ocupă locul întâi în importanță, meșteșugul său este transmis ereditar, cu secrete și sub protecția unor spirite care îl ajută în munca lui și îl protejează de spiritele rele. Fierăria este considerată un loc sacru, venerat de ceilalți oameni. Făurarul este de obicei mesagerul zeului suprem care desăvârșește opera acestuia. Uneltele făurarului participă și ele la sacralitate. Barosul, foalele, nicovala sunt ființa miraculoase.  „Făurarul este principalul agent de difuzare a mitologiilor, riturilor și misterelor metalurgice.” „Cu privire la miturile despre originea metalelor, vom întâlni complexe mitico-rituale cuprinzând noțiunea de geneză prin sacrificiul sau jertfirea de sine a unui zeu, raporturile între mistica agricolă, metalurgie și alchimie.” [11] Alchimia, o știință ocultă, plină de ermetism, prin care metalele obișnuite se puteau transforma în aur, este un subiect drag lui Eliade. Alchimia va fi prezentată pe larg  într-un articol viitor. În încheiere se poate pune o întrebare, de unde provine asocierea lui Shakespeare cu Mircea Eliade? Răspunsul este dat de atitudinea acestor mari personalități ale culturii universale față de metale, de cunoașterea unor noțiuni de metalurgie  și de apropierea pe care o fac filologii  și criticii literari între personajele lui Shakespeare Romeo și Julieta, cu cele ale lui Eliade Allan și Maytreyi din romanul „Maytreyi”, scris în1933. 

Bibliografie

1) J.P.Rossignol: „Les métaux dans l’antiquité” Paris - Auguste Durand, Libraire-éditeur 1863, pag 18- http//books.google.com;

2) Strul Moisa: „Biblia și metalurgia” – Editura „Galaxia Gutenberg”-2011, pag.89;

3) Duță Vasile: „Considerații asupra conținutului științific al  învățământului superior tehnic cu profil metalurgic, din secolul XIX-lea și începutul secolului al XX-lea” (II) –„Revista de Turnătorie” nr. 11-12/2012;    

4) „The ancient workers and artificiers in metal from references in The Old Testament and other ancient writings” by James Napier, F.C.S. &c. – London Simpkin, Marshall and Co.- 1856 - http://archive.org;                                                                                 

5) Robert Abbott Hadfield : „The History and Progress of Metallurgical Science”- Birmingham University Metallurgical Society 1923, pag. 16-19,44 - http://archive.org;                         

6) WilliamShakespeare:„Henric al VIII-lea”  - http://archive.org/details/henryviii02258gut;   

7) WilliamShakespeare: „Venus and Adonis”-  http://archive.org/details/venusandadonis01045gut;

8) WilliamShakespeare: „Timon of Athens”  - http://archive.org/details/timonofathens02262gut;

9) Mircea Eliade: „Istoria credințelor și ideilor religioase” volumul I - Editura „Univers Enciclopedic”, pag: 172,- București 2000;                                                                                                                             
10) Mircea Eliade: „Istoria credințelor și ideilor religioase” volumul II – Editura „Univers Enciclopedic”, pag:348 - București 2000;

11) Mircea Eliade: „Făurari și alchimiști”- editura „Humanitas”. pag.7,25,29,45-50 - București, 2008;

12) Alvaro Alonso Barba: „Metallurgie ou l’art de tirer et de purifier les métaux”- Tome premier-  Chez Didaut, 1751, pag.128-130 - http://books.google.com;

                                                                                    

REVISTA DE TURNĂTORIE Nr.11-12/ 2012

„Considerații asupra conținutului științific al  învățământului superior tehnic cu profil metalurgic, din secolul XIX-lea și începutul secolului al XX-lea” (II)                                             

Considerations on the scientific content of higher technical education, with metallurgical profile, in nineteenth century and early twentieth century  (II)                                                                                                                                        

Ing. Duţă Vasile

Vom continua să punem în evidență noi valențe ale învățământului superior tehnic, din perioada revoluției industriale, o caracteristică economică dominantă în Europa secolului al XIX-lea, cât și de la începutul secolului al XX-lea.

Ieșit din tiparele scolastice învățământul de toate gradele a înflorit în perioada renascentistă. Astfel constatăm în domeniul învățământului studierea gramaticii, retoricii și dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii (quqdrivium). Din Renaștere aceste șapte arte liberale, în sensul că prin studiul lor îi face pe oameni liberi, au fost tratate cu metode noi în spiritul larg umanist. Învățământul superior,  călit prin revoluțiile burgheze din Anglia, Franța sau Germania și prin revoluția americană în care SUA au obținut independența, se baza organizatoric, la fel, pe o specializare intensivă făcea ca unele universități să se bucure de un prestigiu mai ridicat față de altele. Cursurile durau două ore, fiind urmate de discuții pe problemele tratate în lecție sau altele adiacente. [1]   Această structură o întâlnim și astăzi: două ore de curs, însă  discuțiile au loc la seminarii.

Istoria științei și tehnicii ne dovedește că între învățământ, mai ales cel superior și dezvoltarea tehnicii este o legătură intrinsecă. Un exemplu simplu poate ilustra această paradigmă. James Watt (1736-1819) a fost un matematician, inginer scoțian  și un deosebit inventator. Lucrând la Universitatea din Glasgow, el a adus o îmbunătățire importantă mașinii cu abur, prin inventarea camerei de condensare a aburului și a regulatorului de turație. Cea mai importantă invenție a sa, din 1784, este însă locomotiva cu aburi. Watt a fost cel care a introdus ca unitate de măsură noțiunea de cal putere, echivalentul ridicării a 550 de livre forță într-o secundă.

În sistemul metric, calul putere este forța necesară  ridicării unui corp de 75 kgf, la înălțimea de un metru, în timp de o secundă, echivalent cu 735,49875 wați.

Henry Le Chatelier ne demonstrează în lucrarea sa „ Introduction a l’étude de la métallurgie” printr-o figură de stil, comparația, importanța și eficiența caracterului științific al instruirii. Inginerii, formați prin metode științifice, prestează o muncă  de un randament mult mai ridicat față de inginerii formați empiric. Un exemplu tipic de această natură, ne este furnizat prin compararea activității științifice lui Bessemer cu aceea a lui Siemens.

Sir William Siemens (1823-1883) a fost un savant, un matematician, membru al Societății Regale din Londra ca și Bessemer. A făcut studiile la Școala Politehnică din Magdenburg și Universitatea din Göttingen. A trecut din Germania în Regatul Unit, în 1843, unde a desfășurat o carieră inginerească strălucită, încununată cu multe descoperiri științifice în domeniile: termotehnică și electricitate.  Primele sale lucrări, asupra recuperării căldurii, au ca punct de plecare noțiuni fundamentale de termodinamică, cercetări care au fost încununate cu inventarea cuptorului regenerativ. 

Sir Henry Bessemer (1813-1898) a fost mai degrabă un maistru, un inginer lipsit de o completă instruire științifică;  s-a format muncind într-un mic atelier de turnătorie al tatălui său. Descoperirea lui Bessemer, procedeu de fabricație a oțelului, a revoluționat cu siguranță metalurgia; având poate aceiași importanță cu descoperirea lui Siemens. El a avut o idee fericită, o veritabilă inspirație, dar a fost de scurtă durată. Cantitatea imensă de muncă depusă, până la 85 de ani de existență, nu a fost încoronată decât o singură dată de succes, datorită colaborării inginerilor care posedau cunoștințe științifice și tehnice mai dezvoltate decât ale lui. Deși a avut peste 120 de brevete, a fost înnobilat și a devenit  membru al „The Royal Society of London”, s-a bucurat de o atenție mai redusă din partea autorităților engleze, în comparație cu Siemens. Acest lucru este observat  și notat cu mult subiectivism de Le Chatelier, probabil influențat negativ și din cauza eșecului unei invenții a lui Bessemer, mult mediatizate în acel timp: „vaporul contra răului de mare.” Vaporul prototip a eșuat încă de la primele probe în largul mării.

Aruncând o privire asupra operei științifice a lui Sir William Siemens, din care se desprind cuptoarele cu recuperare, care au revoluționat nu numai metalurgia, dar și ceramica, industria sticlei și alte industrii care utilizează cuptoarele în lanțul tehnologic. În afara problemelor de termotehnică, el a studiat și construcția cablurilor submarine, o problemă de actualitate în acel timp. Într-o zi, a avut capriciul, sau curiozitatea științifică dublată de certitudini, de a poza el însuși un cablu între Anglia și Statele Unite. A ajuns la concurență cu unica companie care s-a ocupat până atunci de această problemă, o tehnologie de vârf în acel timp, firmă care dispunea în exclusivitate de un material verificat și de un personal experimentat. Pentru această încercare îndrăzneață, el  s-a aventurat mai departe, construind o navă specială după propriile planuri, numită Faraday și a încredințat pozarea propriului cablu unui personal în întregime format de el , plasat sub conducerea lui și a unuia din frații săi. Din fericire a reușit să pozeze cablul submarin, în ciuda previziunilor unanim negative ale unor oameni de meserie contemporani.

Siemens a mai instalat  primul sistem de poștă pneumatică, atât de răspândit astăzi, combinând cu un aspirator ejector cu aburi, invenția sa. [3]

Trebuie de asemenea menționat pirometrul său electric, mult timp necunoscut, considerat  ca un aparat precis pentru măsurarea temperaturilor ridicate, întrebuințat curent în laboratoarele științifice din acel timp. Metoda de funcționare se bazează pe variația rezistenței electrice a metalelor cu temperatura (platina în acest caz). Dezvoltarea metalurgiei și a altor ramuri industriale, care utilizează căldura ca principal factor tehnologic, cerea cu insistență măsurarea temperaturilor înalte și implicit crearea unor aparate adecvate acestui scop științific. În acest sens, Josiah Wedgwood (1730-1795), un ceramist englez devenit celebru prin firma sa producătoare de faianță fină și gresie, precum și pentru glazurile sale ceramice, a fost primul care a fost preocupat de măsurarea precisă a temperaturilor ridicate. În acest sens, el a creat, pentru necesitățile proprii ale firmei sale, un pirometru utilizând contracția argilei. Timp de un secol a fost singurul mijloc de măsurare a temperaturilor înalte.  Le Chatelier (fig.1) spunea că: „pentru măsurarea temperaturii este necesară cunoașterea variației unui fenomen în raport cu aceasta” și exemplifică cu termometrele și pirometrele. Astfel un pirometru cu gaz utilizează măsurarea schimbării presiunii unei mase gazoase la volum constant, un pirometru calorimetric utilizează căldura de încălzire a metalelor (platina în laborator, nichelul în uzine), pirometrul cu radiație utilizând căldura radiată de corpurile calde, pirometrul optic care utilizează măsurarea fotometrică a unei radiații de o lungime de undă dată, în spectrul vizibil (ex. pirometrul Le Chatelier), pirometrul cu rezistență electrică care utilizează variația rezistenței electrice a metalelor cu temperatura (ex. pirometrul Siemens), pirometrul termoelectric utilizând măsurarea forțelor electromotoare dezvoltate prin diferența de temperaturi între două suduri termoelectrice a două materiale diferite opuse. [5] Dezvoltarea termometriei și a pirometrelor a stimulat imens cercetarea științifică de nivel academic, ca și producția industrială. Astfel Robert Abbott Hadfield prezentat în fig.2 este considerat ca inventator al oțelurilor cu mangan și al pieselor turnate din acest aliaj. A inventat deasemenea oțelurile aliate cu siliciu întrebuințate în multe aplicații electrice, precum și oțelurile pentru arcuri și pentru palete fine.

Provine dintr-o familie de metalurgi, tatăl său a fost deținătorul firmei Hadfield’s Steel Foundry, din Sheffield, una din primele turnătorii de oțel. Activitatea a fost continuată de Robert Hadfield, care a făcut din întreprinderile moștenite de la tatăl său printre cele mai importante din lume. A efectuat peste 200 de lucrări de cercetare în domeniul metalurgic, pentru care a fost ales membru al Royal Society în 1909 și membru al Academiei Regale de Științe din Suedia. Clădirea Departamentului de Știința și Ingineria Materialelor  al Universității din Sheffield îi poartă numele. Hadfield a fost preocupat întotdeauna și de calitatea învățământului Metalurgic din Marea Britanie. În lucrarea sa „The History and Progress of Metallurgical Science” face o descriere a numărului de unități de învățământ în care: Imperiul Britanic inclusiv dominioanele și coloniile avea 60 de universități, 233 colegii și 44 școli tehnice deținând un loc de frunte, SUA avea 98 de universități și 16 școli tehnice, Franța 16 universități, Italia 22, Austro-Ungaria 11, Germania 21. [6,7]

În privința personalului didactic din Universități: conducători, profesori, lectori, demonstranți și asistenți instruiți, se crede că numărul lor în Imperiul Britanic este de aproximativ 10.000, o cifră remarcabilă pentru începutul secolului al XX-lea. Tot în lucrarea citată, Hadfield ne descrie metodele la nivel universitar de pregătire în metalurgie. În acest sens descrie „Conferința Inter-universitară de Metalurgie”, desfășurată în februarie 1922, la care au participat peste 50 de delegați reprezentând: Londra, Birmingham, Leeds, Cardiff, Manchester și Glasgow. În urma unor discuțiilor s-au tras câteva concluzii interesante asupra desfășurării învățământului metalurgic:

1) Studierea unor cunoștințe  avansate din: matematică, fizică, chimie și chimie fizică are o deosebită importanță, prin  asigurarea unei importante baze științifice necesare asimilării cunoștințelor de metalurgie;

2) Specializarea metalurgică este dorită după absolvire;

3) Scurtarea vacanțelor de Crăciun și de Paști, pentru a permite un interval mai mare cursurilor de vară,  propunere ce a creat disensiuni între participanți;

4) Necesitatea pregătirii într-o a doua limbă străină vie, mai ales cu terminologia specifică  metalurgiei, limba latină făcând parte din programa de studiu ;

5) Necesitatea existenței unei Societăți de Metalurgie la nivel de universitate;

6) Includerea în programă a unui curs de activități economice industriale, cu specific de metalurgie;

7) Necesitatea, ca în ultimul an de curs, să se studieze aspecte ale cercetării științifice moderne;

8) Adevăratul țel al unei universități este de a forma cetățeni adevărați.

Au mai fost discuții privind varianta franceză a învățământului metalurgic ca după trei ani să se acorde un „Titlu în Științe Pure” și după o perioadă suplimentară de cinci ani  „Diploma în Metalurgie”. De asemenea a fost subliniată importanța unor lucrări practice de metalurgie. S-a mai subliniat importanța cunoașterii și studierii fontelor turnate, influența siliciului asupra fontelor turnate, aliajele  fierului cu siliciul etc.

Nu putem trece cu vederea importanța reuniunilor internaționale referitoare la învățământul superior, analizei structurii și a dezvoltării sale. Astfel a avut loc la Paris, în anul 1900: „Al 3-lea Congres Internațional al Învățământului Superior” cu o participare din peste 20 de țări din toate continentele.

Congresul a stabilit câteva probleme care trebuiau studiate:

1) Crearea de metode în favoarea studenților menite să evite izolarea lor;

2) Extinderea universitară;

3) Formarea de către universități a cadrelor didactice pentru învățământul superior, secundar și primar în cadrul unor programe speciale;

Din partea României a participat o delegație de 8 personalități condusă de prof. Bogdan de la Universitatea din Iași, ales vicepreședinte al Congresului. Prof. A.D Xenopol rectorul Universității din Iași a susținut lucrarea „Necesitatea studierii teoriei istoriei în Universități”. Din delegație a făcut parte și profesorul Spiru Haret de la Universitatea București, Facultatea de Științe, Membru al Academiei și fost ministru reformator al învățământului în trei mandate: 1897-1899, 1901-1904, 1907-1910. La data participării la congres 1900 efectuase deja un stagiu de ministru al Instrucțiunii Publice.

Din punct de vedere metalurgic ne reține atenția lucrarea prezentată la Congres de către  Henry-Marion Howe, profesor de metalurgie la Universitatea Columbia  din New York -SUA: „Învățământul și laboratorul de metalurgie” menite să faciliteze studenților cunoașterea practică a unor noțiuni teoretice învățate. El descrie experiența americană în domeniu aducând un elogiu și savanților francezi Henry Le Chatelier pentru contribuția sa la măsurarea temperaturilor înalte și lui Floris Osmond (1849-1912) pentru dezvoltarea analizei metalografice, studierea fazelor aliajului fier carbon:α,β,γ și a punctelor critice de transformare. Lucrarea lui Osmond apărută în limba franceză în 1887 este reprezentată în fig.3 în traducerea engleză din 1904, la care a participat și autorul. 

„Metalurgistul de mâine trebuie să fie capabil să se servească de pirometrul Le Chatelier, el trebuie să aibă o anumită experiență a examenului microscopic al metalelor și aliajelor” scria profesorul american Howe în lucrarea citată. [9] Același profesor american referitor la necesitatea asimilării unei culturi generale ridicate a studenților metalurgiști declara: „am cerut studenților mei să citească poezie, să asculte muzică bună, să vadă operele de artă din muzee, așa vor deveni mai buni ingineri” [7]

În încheiere se impun următoarele concluzii:

1) Dezvoltarea învățământului metalurgic este în consonanță cu dezvoltarea de ansamblu a învățământului superior;

2) Legăturile externe prin: asociații internaționale, conferințe, congrese și legături private între personalități, sunt factori ai dezvoltării și extinderii învățământului superior în general al celui tehnic în particular;

3) Crearea unei programe analitice care să corespundă cerințelor unui învățământ metalurgic modern programă structurată în două etape:

- consolidarea unor solide cunoștințe științifice de: matematică, fizică, chimie și chimie fizică;

- existența unor cursuri de specialitate, dublate de laboratoare specifice unor anumite domenii, pentru asimilarea cunoștințelor metalurgice de specialitate, precum și a unor cursuri  economice specifice domeniului metalurgiei (materii prime, materiale, combustibili, energie, preț de cost, economie de piață);

4) Pregătirea studenților într-o limbă străină vie (engleză, franceză, spaniolă etc.) care constituie o a doua limbă în pregătirea de specialitate, alături de limba latină;

5) Existența în timpul verii a practicii în producție, precum și a unor cursuri de vară. Nu putem să nu amintim despre importanța cursurilor de vară ale lui Nicolae Iorga la Vălenii de Munte;

6) Perioada de stagiatură, pentru un număr de ani, ca element  de tranziție de la absolvire, la asumarea unor răspunderi în producția industrială, învățământ sau cercetare.

Se impune o mică observație legată de mari profesori metalurgiști din perioada menționată, autori ai unor legi și principii științifice de bază pentru dezvoltarea metalurgiei ca știință,  creatori de materiale, aliaje metalice, utilaje metalurgice și aparate de măsură și control, creatori ai unor importante școli de metalurgie în Franța, Marea Britanie, Germania, SUA, Suedia sau Rusia.  Aceștia au cunoscut și tradus din limba latină, dar și din alte limbi de circulație, multe lucrări importante ale înaintașilor lor din secolele: al XVI-lea, al XVII-lea și al XVIII-lea și au scris remarcabile cărți de metalurgie, adevărate manuale și cursuri universitare de referință  în epoca respectivă și prin acestea au creat o bază științifică solidă, pentru viitorii  specialiști din domeniu. Două importante traduceri din latină  pot fi exemplificate: poemul „Ferrum” compus de părinitele iezuit Xavier de la Sante în 1717, tradus din latină în franceză în 1906 de profesorul Floris Osmond, sau lucrarea „De Re Metallica” scrisă în limba latină de Georgius Agricola în 1556, a fost tradusă în limba engelză de către doi eminenți absolvenți ai Universității Stanford, Herbert Hoover inginer minier și soția sa Lou Hoover geolog, traducere editată de prestigioasa revistă britanică „The Mining Magazine” cu profil minier și metalurgic, lucrare apărută la Londra în 1912.  Herbert Hoover a fost președinte al SUA între 1929-1933, singurul inginer ajuns președinte al Statelor Unite ale Americii. Poemul „Ferrum” este o prezentare poetică a fierului, acest element chimic indispensabil civilizației umane. Din aceat poem putem reține legenda metalurgiei, o contribuție la bogata mitologie legată de metale. Se spune că  zeița Steaua Polară a coborât din cer și s-a îndrăgostit de un muritor, un păstor numit Siderite. Acesta i-a respins sentimentele ca și fratele său Sider. Zeița mânioasă i-a transformat pe unul în piatră și pe celălalt în fier. [6]

BIBLIOGRAFIE

1) Ovidiu Drâmbă: „Istoria culturii și civilizației” vol.11- editura „Saeculum I.O.”- București, 2007 pag. 19-66;

2) http://www.larousse.fr/encyclopedie/image/Henry_Louis_Le_Chatelier/1004386;

3) Henry Le Chatelier: „Introduction a l'étude de la métallurgie” - H. Dunod et E. Pinant - Éditeurs – Paris 1912, pag. 29-30- http://gallica.bnf.fr;                                                                                                                                    

4) http://rsbm.royalsocietypublishing.org/content/obits/3/10/647.full.pdf;

5) Henry Louis Le Chatelier, O. Boudouard : „Mesure des températures  élevés” – Georges Carré et C.Naud, Éditeurs – Paris 1900, pag.18 - http://gallica.bnf.fr;                                                                                                                                    

6) Robert Abbott Hadfield : „The History and Progress of Metallurgical Science”- Birmingham University Metallurgical Society 1923 - http://archive.org;

 7) Robert Abbott Hadfield : „Metallurgy and its influence on modern progress”- Oxford University Junior Scientific Club  january 21 st., 1925 - http://gallica.bnf.fr;  

8) Floris Osmond.: „Microscopic analysis of metals”- London: Charles Griffin & Company, Limited ,1904 -  http://archive.org.                                                                                                                                 

9) „Troisième Congrès International d’Enseignement Supérieur” – Paris (4 jouillet - 4 aout), 1900- http://gallica.bnf.fr;/