METALELE ÎN CREAȚIA UNOR MARI SCRIITORI
Din: „REVISTA DE TURNĂTORIE Nr. 1-2/2013
Ing. Duță Vasile
Introducere
Încă
din cele mai vechi timpuri, odată cu descoperirea, prelucrarea și utilizarea
metalelor de către om, s-a dezvoltat și o bogată mitologie bazată pe acestea. Odată
cu dezvoltarea civilizației umane, au apărut diverse mituri legate de metale, de alte culte
și credințe religioase precum: cultul soarelui, al fecundității, al grâului sau
al vinului. Cunoscutul profesor de la Collége de France din secolul al XIX-lea J.P.
Rossignol în remarcabilul eseu: „Les métaux dans l’antiquité” (Metalele în antichitate”)
scria: „una din primele lecții de înțelepciune și de bună filozofie pe care
ne-o dau cele mai vechi tradiții, se asociază în fapt divinității originilor
misterioase, ca și marilor descoperiri care sunt baza vieții sociale: creația
omului, dezvoltarea limbajului,
descoperirea metalelor, a grâului și a viței de vie.”[1] Existența unei bogate
mitologii bazate pe metale, a unui zeu important din Olimp, cel al metalurgiei, Hefaistos la vechii greci, sau Vulcan la romani, ne
face să cunoaștem mai bine istoria descoperirii și prelucrării metalelor.
Acestea au dat în preistorie denumirea unor perioade sau epoci de dezvoltare ale
civilizației umane: chalcolitică (a cuprului), a bronzului și a fierului. În lumea antică erau cunoscute 7 metale:
aurul, argintul, cuprul, cositorul (staniul), plumbul, fierul și mercurul
(argintul viu). Cu excepția mercurului toate celelalte metale au fost
menționate în Biblie (Sfânta Scriptură). Privind Sfânta Scriptură cu ochiul
specialistului în Știința și Ingineria Materialelor, prin „lentile metalurgice”,
dr. ing. Strul Moisa ne arată semnificația numelui și descendenței primului
metalurg biblic, părintele celor care prelucrau metalele Tubalcain astfel: „De
altfel, interpretarea în ebraica modernă
este: tubal= meseriaș, cain= meșter forjor, sau specialist în prelucrarea
metalelor. Acest Tubalcain (cca. 3000 î. Hr.) este unul dintre descendenții lui
Cain, fiind a noua generație după Adam și Eva, cu două generații înainte de
Noe.” [2]
Având puternice
baze: mitologică și biblică, noțiunile de metal și metalurgist, adică acel care
obține și prelucrează metalul, nu au trecut neobservate unor spirite cu un ridicat simț artistic.
Unul
dintre acestea a fost Wiliam Shakespeare
(1564-1616). Shakespeare a fost un poet
și dramaturg englez, considerat ca fiind cel mai mare scriitor de limbă engleză
și poetul național al Angliei, sau „Bardul de pe Avon”. A scris 38 de piese de
teatru și 154 de sonete. A fost tradus în toate limbile vii ale pământului,
despre el și opera sa s-au scris mii de pagini, lucrări de critică literară și
dramatică, eseuri sau articole în marile enciclopedii ale lumii. Printre cei
care au cercetat viața și opera lui Shakespeare, a fost și un savant metalurg Sir
Robert Abbott Hadfield, cunoscut ca părintele oțelurilor manganoase. [3] Acesta
a continuat o frumoasă tradiție a savanților metalurgi din secolul al XIX-lea
de
a fi nu numai oameni de știință ci și oameni de cultură. Două exemple sunt
edificatoare în acest sens. Apariția unor lucrări precum: „Botanica Bibliei”
sau „Geologia Scripturii” au sugerat lui James Napier, un cunoscut chimist și
metalurgist scoțian (1834-1908),
necesitatea existenței unei „Chimii a Bibliei”. Sintetizând referințele biblice
referitoare la produsele chimice J. Napier scria: „Pentru a încerca o lucrare de acest fel, m-am
gândit că ar fi necesară pentru a trata întregul subiect inductiv, iar în acest
scop, am colectat toate numele de articole prezentate în Scriptură, care sunt
cunoscute ca produse ale artelor chimice, dar lista a fost extinsă astfel încât
să mă determine să renunț la experiment. Am găsit că cel mai mare număr de
referințe se referă la metale.” [4] În
lucrarea citată Napier a prezentat modul cum sunt reflectate metalele în
Biblie.
Poemul „Ferrum” compus de părinitele iezuit francez
Xavier de la Sante în 1717, un elogiu adus fierului, element chimic
indispensabil civilizației umane, a fost tradus din latină în franceză în 1906
de către profesorul Floris Osmond, unul din pionierii analizei metalografice.
În poemul „Ferrum” apare și o frumoasă legendă a metalurgiei. [3,5]
În cadrul
cercetărilor sale referitoare la William Shakespeare, Robert Hadfield a pornit
de la considerentul apropierii geografice a localității de naștere a lui
Shakespeare Statford on Avon de Birmingham, cunoscut centru metalurgic și
universitar. Cu intuiția și perseverența omului de știință, Hadfield a dorit să
cerceteze dacă există o legătură între Shakespeare și metalurgie. S-a deplasat
în Statford vizitând „ Shakespeare Memorial Library” („Biblioteca Memorială
Shakespeare”) condusă de Ernest Lodge, fratele fizicianului Sir Oliver Lodge, un
cunoscut specialist în telegrafia fără fir, coleg cu Hadfield în Royal Society.
Ernest Lodge i- a permis lui Hadfield efecuarea de cercetări în bibliotecă.
Corespondența cu un specialist în viața și opera lui Shakespeare Sir Sidney Lee,
a făcut să găsească o interesantă referință în persoana lui Thomas Russell,
prieten al lui Shakespeare și legatar al testamentului. Russell a primit prin
testament de la Shakespeare 5 £ și a fost numit supraveghetor al îndeplinirii
cerințelor succesorale. Thomas Russell a fost cunoscut ca un metalurgist cu o
bună reputație, autor de brevete pentru noi procedee de extragere a cuprului
din diverse tipuri de minereu, mai ales a piritelor din Anglia și Irlanda,
brevete obținute în 1609, 1610, și 1614. Se mai subliniază faptul că încă din
1608 Sir Francis Bacon (1561-1626), filozof, jurist, om de știință și om de
stat englez, a dorit să-l cunoască pe Russell datorită notorietății sale. Bacon
a fost un cunoscut adept al empirismului (cunoașterea prin intermediul
simțurilor) și al metodei științifice bazate pe: observare sistematică,
măsurare și experiment. Bacon a confirmat că Shakespeare s-a întâlnit cu
Russell la Drayton, fiind interesat de afacerile prietenului său. Hadfield
presupune că cei doi au discutat și subiectele metalurgice ale timpului. O altă
dovadă a legăturii lui Shakespeare cu metalurgia o constituie un document aflat
la muzeul „The Shakespeare Birthplace Trust”. Documentul este un act de vânzare
cumpărare a două locuințe din Henley Street, în 1575, de către Wiliam Wedgewood
croitor din Stratford, de la Edward Willes din Kyngstrton, pentru 44 £. Casele
au fost una închiriată de Richard Horneby fierar, iar a doua a fost locuită de proprietarul
Wedgewood croitor. Unul din martorii tranzacției a fost și John Shakespeare
tatăl poetului și dramaturgului, negustor de mănuși și consilier municipal din
Stratford. Este de presupus că în copilărie Shakespeare a vizitat adeseori
fierăria lui Horneby. Sunt citate de către Hadfield în acest sens fragmentele
din piesa „Regele Ioan” actul IV, scena
2 astfel:
„Am văzut în fierărie pe faur cu ciocanul său,
în consecință,
Urmează fierul pe nicovală cum se răcește
Cu gura deschisă află noutățile unui croitor
Care cu foarfecele și măsura în mână,
Cu papuci, agil în graba sa,
I-a pus invers în picioare.”
Hadfield comentează aceste fragmente astfel: „trimiterile
la noțiunile de «fierar» și «croitor» sunt pertinente. Cât de viu este adus în
fața noastră acest musculos fierar, înghițind flecărelile croitorului. Mai mult
decât atât, un prieten al meu spune că acest caz dovedește în mod izbitor
faptul că omul care a rostit aceste cuvinte nu a fost Bacon sau alt individ, ci
William Shakespeare însuși” [5] În acest sens este și citatul din „Henric al
VI-lea” actul V, scena 1: „Aici este acum fierarul care potcovește și face
brăzdar de plug din fier.” După cum scria Hadfield, în lucrarea citată, referințele
la metale în piesele lui Shakespeare sunt: la fier de 48 de ori, la oțel de 64
ori, la aur de 121 ori, la argint de 54 ori. Mai există o multitudine de citate
referitoare la foc, la cărbuni și metale neferoase. Marele Will cunoștea și
procesul de turnare a metalelor. În piesa „Henric al VIII-lea” actul III, scena
2 scrie: „Acum eu mă simt ca metalul turnat grosier” (ceea ce astăzi numim
structură brută de turnare). [6]
Interesant este un alt exemplu citat din
„Shakespeare metalurgist feros și neferos” din „Othello” actul V scena 2:
„frige-mă în sulf, spală-mă în somn spre abisurile de foc lichid” [5] este după
părerea lui Hadfield o aluzie la furnale, sau alte agregate metalurgice care
utilizează puterea calorică.
Despre alchimiști Shakespeare scrie în piesa
„Timon din Athena” actul V, scena I:
„Tu ești un alchimist care face aur din ei” [8] Din rațiunile create de spațiul
limitat al unui articol, nu am citat decât câteva fragmente referitoare la
metale din opera poetică și dramaturgia lui Shakespeare.
Sir Robert Hadfield spunea, în semn de omagiu,
că William Shakespeare ar putut fi un membru de onoare al: „Iron and Steel
Institute” sau „Institute of Metals”, prestigioase organizații științifice engleze
al căror membru era el însuși.
Trecând în secolul al XX-lea ne vom opri la Mircea Eliade (1907-1986). Acesta a
fost un apreciat istoric al religiilor, scriitor, filozof și profesor român la Universitatea
din Chicago, la catedra de istoria religiilor, autor al peste 30 de volume
științifice, opere literare sau eseuri filozofice. Existența încă din
preistoria civilizației umane a unei întregi mitologii legate de metale, ne
conduce imediat la eruditul istoric al credințelor și ideilor religioase.
Studiind lucrările științifice ale lui Eliade, vom observa o complexă tratare a mitologiei
bazată pe metale, precum și o atentă analiză a alchimiei, adică perioadele empirice și ipotetice ale istoriei
metalelor. Pornind de la foc, ca element primordial al obținerii și prelucrării
metalelor Eliade scria în tratatul său „Istoria
credințelor și ideilor religioase”: „Mitologia lui Hefaistos
concentrează izvorul unei forţe magice asemănătoare «secretelor meseriei»
metalurgiştilor, fierarilor, meşteşugarilor, pe scurt, a desăvârşirii
tehnologice şi artizanale. Dar toate tehnicile îşi au izvorul şi sprijinul în
«stăpânirea focului», prestigiu împărtăşit de şamani şi magicieni, înainte de a
deveni «secretul» olarilor, metalurgiştilor şi fierarilor. Nu se cunosc
«originile» lui Hefaistos…. Structura sa arhaică este evidentă. Mai mult decât
un zeu al focului, el a trebuit să fie un zeu patron al muncilor, care
presupuneau «stăpânirea focului», altfel spus, o formă specifică şi mai rară,
de magie.” [9]
Despre numeroasele zeități metalurgice din
mitologia greco-romană Eliade scria : „Pe de altă parte, putem recunoaşte pe
«orfici» drept succesorii grupurilor iniţiatice care, în epoca arhaică,
îndeplineau diverse funcţii sub numele de cabiri, telchini, cureţi, corybanți, dactyli,
grupuri ai căror membri păstrau cu gelozie anumite «secrete ale meseriei» (ei
erau metalurgi şi fierari, dar şi vindecători, ghicitori, maeştri de iniţiere
etc.).” [10]
Eliade analizează metalele și într-o lucrare
specifică apărută la Paris în 1956 la
prestigioasa editură „Flammarion” sub titlul „Forgerons et alchimistes” având
și o a doua ediție corectată și completată de autor în 1977, la aceiași
editură. În limba română sub titlul „Făurari și alchimiști” cartea a apărut în două ediții 1996 și 2008 la
editura „Humanitas” într-o excelentă traducere a poeților Cezar și Maria
Ivănescu.
„Făurari și alchimiști” este o lucrare de
bază a lui Eliade, din punctul de vedere al: „raporturilor omului arhaic cu
substanțele minerale și, îndeosebi, comportamentul ritual de minier,
metalurgist și făurar” [11] Vom întâlni în această lucrare idea că metalele
cresc ca niște embrioni în interiorul pământului, a minei. Este o percepție
foarte veche în care „mina și metalurgia
ne orientează spre concepțiile specifice legate de Glia- Mamă, de sexualizarea
lumii minerale și a uneltelor.” Concepția arhaică că metalele cresc în mine
este exemplificată de Eliade prin trimiterea la un metalurgist spaniol din
secolul al XVII-lea, părintele romano-catolic Alvaro Alonso Barba (1561-1653)
care a trăit mulți ani în localitatea minieră Potosi, astăzi în Bolivia . În
lucrarea sa „Arte de los metales” apărută la Madrid în 1640, Barba afirma că
metalele cresc în mine. „ Se pare că Autorul Naturii printr-o înțelepciune
supremă, a dorit să închidă metalele în profunde și obscure caverne, însă în
duritatea aproape impenetrabilă a rocilor, pentru a pune un obstacol avidității
omului.” „Insula Elba aproape de coastele Toscanei este foarte abundentă în
fier. S-au exploatat aceste mine în profunzime cât s-a putut. Apoi s-au astupat cu resturi din înălțimile vecine.
Peste 10 sau 15 ani, aceleași mine au fost la fel de abundente ca și prima dată.”
[12] Eliade amintește credința medievală, dezvoltată pe larg de alchimiști, că
mineralele se nasc ca urmare a unirii a două principii sulful și mercurul.
Sulfului i se atribuie un comportament masculin, iar mercurul genul feminin. Metalele se creează în filoane, orientate după
punctele cardinale și ramificate asemenea ramurilor de copac. Astrele călăuzesc
metalele astfel: soarele simbolizează creșterea aurului, argintul este
influențat de poziția lunii, mercurul de planeta Mercur, nașterea minereurilor
de cupru de planeta Venus, minereul de fier este sub planeta Marte, plumbul de
planeta Saturn, iar staniul de planeta Jupiter. În fig. 2 sunt prezentate cele
7 metale așa cum au fost simbolizate în lucrarea lui Glauber: „Treatise of The
Signature of Salts; Metals and Plants„ publicată în 1658, lucrare citată de
Robert Hastings [5] Tot de astre este legată și „Legenda Metalurgiei” (fig.3). 
Zeița
din Steaua Polară s-a îndrăgostit de doi păstori, frații Siderit și Sider.
Deoarece dragostea i-a fost refuzată consecutiv de acești muritori, zeița s-a
răzbunat transformându-i pe unul în stană de piatră și pe altul în fier. [5] De aici provine și numele de siderurgie ce desemnează ramura metalurgiei
care studiază fierul și aliajele sale în ansamblu: proprietăți fizico-chimice, extragere
din minereu, elaborarea și prelucrarea acestora. Noblețea
aurului este dovada deplinei sale maturități față de celelalte metale care sunt
„crude ” sau „necoapte”.
Mineralele
sunt dirijate către cuptoare considerate
sacre, este locul unde își desăvârșesc
gestația. Oamenii care au adus minereul la cuptor trebuie să se purifice. Apoi
pot aprinde focul în cuptor cu lemn de esență tare, despicat în butuci decojiți. Butucii decojiți au
simpatii magice cu „embrionii” adică cu minereul din cuptor. Procesul de topire
este un element de creație care necesită „uniunea prealabilă dintre elementele
mascul și femelă”. Făurarii, șamanii și olarii adică acei care
folosesc focul sunt considerați frați. Făurarul este fratele mai mare, ocupă
locul întâi în importanță, meșteșugul său este transmis ereditar, cu secrete și
sub protecția unor spirite care îl ajută în munca lui și îl protejează de
spiritele rele. Fierăria este considerată un loc sacru, venerat de ceilalți
oameni. Făurarul este de obicei mesagerul zeului suprem care desăvârșește opera
acestuia. Uneltele făurarului participă și ele la sacralitate. Barosul,
foalele, nicovala sunt ființa miraculoase. „Făurarul este principalul agent de difuzare a
mitologiilor, riturilor și misterelor metalurgice.” „Cu privire la miturile
despre originea metalelor, vom întâlni complexe mitico-rituale cuprinzând
noțiunea de geneză prin sacrificiul sau jertfirea de sine a unui zeu,
raporturile între mistica agricolă, metalurgie și alchimie.” [11] Alchimia, o
știință ocultă, plină de ermetism, prin care metalele obișnuite se puteau
transforma în aur, este un subiect drag lui Eliade. Alchimia va fi prezentată
pe larg într-un articol viitor.
În încheiere se poate pune o întrebare, de unde
provine asocierea lui Shakespeare cu Mircea Eliade? Răspunsul este dat de
atitudinea acestor mari personalități ale culturii universale față de metale,
de cunoașterea unor noțiuni de metalurgie și de apropierea pe care o fac filologii și criticii literari între personajele lui
Shakespeare Romeo și Julieta, cu cele ale lui Eliade Allan și Maytreyi din
romanul „Maytreyi”, scris în1933.
Bibliografie
1) J.P.Rossignol: „Les métaux dans l’antiquité” Paris -
Auguste Durand, Libraire-éditeur
1863, pag 18- http//books.google.com;
2) Strul Moisa: „Biblia
și metalurgia” – Editura „Galaxia Gutenberg”-2011, pag.89;
3) Duță Vasile: „Considerații asupra conținutului științific al învățământului superior tehnic cu profil
metalurgic, din secolul XIX-lea și începutul secolului al XX-lea” (II)
–„Revista de Turnătorie” nr. 11-12/2012;
4)
„The ancient workers and artificiers in metal from references in The Old
Testament and other ancient writings” by James Napier, F.C.S. &c. – London
Simpkin, Marshall and Co.- 1856 - http://archive.org;
5) Robert Abbott Hadfield : „The History and Progress of
Metallurgical Science”- Birmingham University Metallurgical Society 1923, pag.
16-19,44 - http://archive.org;
6)
WilliamShakespeare:„Henric al VIII-lea” -
http://archive.org/details/henryviii02258gut;
7)
WilliamShakespeare: „Venus and Adonis”- http://archive.org/details/venusandadonis01045gut;
8)
WilliamShakespeare: „Timon of Athens” - http://archive.org/details/timonofathens02262gut;
9) Mircea Eliade: „Istoria credințelor și ideilor religioase”
volumul I - Editura „Univers Enciclopedic”, pag: 172,- București 2000;
10) Mircea Eliade: „Istoria credințelor și ideilor religioase” volumul II – Editura „Univers Enciclopedic”, pag:348 - București 2000;
10) Mircea Eliade: „Istoria credințelor și ideilor religioase” volumul II – Editura „Univers Enciclopedic”, pag:348 - București 2000;
11) Mircea Eliade: „Făurari și
alchimiști”- editura „Humanitas”. pag.7,25,29,45-50 - București, 2008;
12) Alvaro Alonso Barba:
„Metallurgie ou l’art de tirer et de purifier les métaux”- Tome premier- Chez Didaut, 1751, pag.128-130 - http://books.google.com;
|
|
