miercuri, 29 aprilie 2015

„Lucrări ale prof. dr. ing. Traian Negrescu, academician din 1955, prezentate la Academia Franceză de Științe: „Considerații asupra sensibilității cantitative a liniilor spectrale”



Apariția unui nou număr din „REVISTA DE TURNĂTORIE” este o dovadă că specialitatea noastră nu a murit. Nu mor caii când vor câinii! Să scoți astăzi o revistă tehnică, cu 6 apariții/ an și în condiții grafice deosebite este o adevărată performanță. În această revistă există o rubrică „RESTITUIRI” ( la care colaborez) în care sunt publicate (total sau în rezumat) articole foarte vechi aparținând unor mari personalități ale specialității „Știința și Ingineria Materialelor”. După un prim articol al acad. Al. Rău din 1930 „Fisuri care apar la turnarea lingourilor” din nr.3-4/2013, în nr. 1-2/2015 am prezentat articolul:„Lucrări ale prof. dr. ing. Traian Negrescu, academician din 1955, prezentate la Academia Franceză de Științe: „Considerații asupra sensibilității cantitative a liniilor spectrale” (I) Acest articol datează din 1927. Articolul dr. ing. Traian Negrescu „Considerații asupra sensibilității cantitative a liniilor spectrale” a fost prezentat în ședința „Academiei Franceze de Științe” din 1 august 1927 de către prof. Georges Urbain (îndrumătorul său de doctorat) și tipărit în periodicul „Rapoartele săptămânale ale ședințelor Academiei Franceze de Științe, vol. 195, iulie - decembrie 1927. În rezumat:
„Studiind seriile de aliaje binare în care conținutul unuia din elemente se reduce treptat, autorul a cercetat care este efectul acestei scăderi în structura spectrului obținut în acest caz. Datele spectrogramelor au fost extrase în funcție de intensitățile liniilor metalului pur, până la limita lor de dispariție lor în cazul liniei corespunzătoare celui mai sărac aliaj. Autorul a alcătuit tabele, prin stocarea liniilor una după alta, în funcție de limitele de apariție. Atunci când conținutul de metal, care servește ca sursă de emisie scade, intensitatea scade treptat până la dispariția liniilor. Această reducere se manifestă pentru toate liniile aferne aceluiași metal, indiferent de natură sau de origine.” Pe lângă acestea am prezentat și o sinteză teoretică cu scopul de a facilita înțelegerea articolului și o serie de note explicative asupra unor noțiuni și cuvinte care au apărut în articol.
În concluzie, am pășit pe baze solide create de înaintașii noștrii, dintre care pe mulți i-am cunoscut la conferințele și congresele de specialitate la care am participat, ne-au fost profesori în facultate sau șefi ( directori, șefi de catedră, șefi de secție sau laboratoare de cercetare).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu